Blog

Anaklitos și ACSIS

Introducere

Am cunoscut-o pe Evelin și povestea ACSIS la Moara de Hârtie. Păream să ne cunoaștem de mult, iar „lungimea de undă” era aceeași. Astfel, o frumoasă colaborare a început chiar de atunci.

Ce am aflat despre asociație?

Iată ce am aflat despre ASOCIAȚIA PENTRU O COMUNITATE SOLIDARĂ ȘI INTERVENȚIE SOCIALĂ – ACSIS (www.acsis.ro sau www.facebook.com/AsociatiaAcsis): Este o organizație neguvernamentală, non-profit, fără caracter politic sau religios, care desfășoară programe destinate menținerii coeziunii celor mai vulnerabile familii. Misiunea sa este dezvoltarea durabilă a familiei și a comunității. În acest sens, intervine la nivel comunitar prin Centrul de Consiliere și Sprijin pentru Părinți și Copii, unde oferă sprijin profesional personalizat mamelor singure defavorizate, în scopul prevenirii separării copiilor de familie și a instituționalizării acestora. Împreună, suntem alături de mamele singure în depășirea provocărilor și în găsirea puterii și resurselor pentru a-și crește copiii în siguranță, decență și demnitate.

După aceea, ne-am întâlnit și am gândit împreună modalități de a contribui la susținerea cauzei asociației – ajutor pentru mame aflate în dificultate. Când Evelin a venit în showroom, mi-a adus pentru fetița mea o jucărie lucrată chiar de mămici. Era la sfârșitul săptămânii în care începusem să realizez mini-dovleci, care arătau ca niște copilași, și ne-am amuzat creând familii de dovleci! La sfârșitul întâlnirii, i-am dăruit și Evelinei unul dintre ei.

Sâmbătă a fost o zi în care am reflectat la această întâlnire și viitoare colaborare. Spre seară, ne-a venit ideea de a dedica o colecție de mini-dovleci cauzei ACSIS.

Întrucât ne-am întâlnit în septembrie și produsele pe care le vindeam erau legate de toamnă, inclusiv dovleci cu surprize, dedicăm acești mici dovleci, asemenea copilașilor, cauzei ACSIS, pentru a ajuta copiii să rămână lângă mamele lor.

Anaklitos este o firmă care sprijină (precum îi spune numele) atât creatorii de artă cotidiană, cât și cauze umanitare, sociale, culturale și educaționale.

În prima duminică din septembrie – pe 1 septembrie 2024 – eram la Librăria Seneca, în campania „Desaga cu cărți”, care sprijină împrietenirea copiilor cu cărțile și lectura.

În ultima duminică din septembrie – 29 septembrie 2024 – se naște o colecție de câteva zeci de mini-dovleci, lucrați manual, pe care o dedicăm colaborării dintre Anaklitos și ACSIS.

ACSIS și Anaklitos
Anaklitos, cadouri unice, personalizate, crosetate, idei de cadouri

Susține Cauza ACSIS

Pe site există în magazin produse dedicate cauzei ACSIS. Cumpărând sau comandând de pe această pagină, 30% din încasări revin asociației ACSIS. Primele dintre aceste produse sunt mini-dovleceii de Halloween.

mini dovleci de halloween

Așadar, decorându-vă casa, biroul, clasa sau cabinetul cu mini-dovleci colorați, ajutați mame aflate în dificultate să-și păstreze copiii lângă ele.

Mini-dovlecii sunt obiecte de decor, lucrați manual, fiecare în parte, și de aceea fiecare este unic; nu găsiți doi la fel. Sunt colorați, au codițe croșetate din sfoară și pot fi atârnați individual sau în ghirlande.

Pot constitui și un cadou pentru copii sau pot fi folosiți în activități cu cei mici (realizarea de coronițe pentru ușă sau fereastră, așezarea în coșulețe, asamblarea în ghirlande).

Vă dorim inspirație și vă mulțumim pentru ajutorul acordat artiștilor de artă cotidiană, asociației ACSIS și firmei Anaklitos, care reușește să transforme frumosul în bine!